imi dau seama tot mai des ca fiind copii gresim cand ne dorim sa crestem mari, sa fim independenti, sa nu mai depindem de parinti, sa nu le mai auzim zilnic cicalelile si nemultumirile, cat de mult gresim...

Acum cand nimic nu mai este asa cum a fost, pentru ca este natural sa ne maturizam, imi pare rau ca nu am o bagheta fermecata cu care as putea intoarce timpul inapoi. Poate ca melancolia mea este cauzata de sarbatorile ce se apropie cand toti copii revin acasa si familia imbraca forma veche, uitata si prefatuita de dorinta copiilor de a fi independenti.

un lucru il stiu sigur imi este foarte dor de acele momente cand bunica ma trezea in fiecare dimineata cu glas bland si zambet blajin, acum acest lucru il face ceasornicul enervant....

sunt foarte multe lucruri pe care as vrea sa le intorc, dar nu ar incapea intr-un singur articol...

Ana Blandiana - Delir

Purtăm fiecare o dragoste-n noi,
dar eu pentru tine şi tu pentru alta
şi focul ne mistuie surd pe-amîndoi,
eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.
Aştept un cuvînt, astepţi un cuvînt,
dar eu de la tine şi tu de la alta
şi braţul în somn ţi-l văd mîngîind,
dar tu în visare nu vezi decît alta.
Si ce ne ramîne să facem atunci
cînd soarta nu ştie decît sa dezbine?
Trăim amîndoi, trăim doar iubind,
deşi eu pe tine, tu totuşi pe alta.

Mă cunoşti?

Fata care iubeşte fără limite şi îşi oferă inima şi sufletul într-o relaţie,
fara sa se gandeasca la consecinte. Sunt fata căreia îi este frică uneori să iubească,
deoarece urăşte să fie rănită. Sunt fata care suferă constant după orice persoană dragă pierdută.Sunt fata pentru care cei mai importanţi sunt prieteni;
Sunt fata care trăieşte să-i facă fericiţi.
Sunt fata posesivă, dar şi cea foarte înţelegătoare.
Sunt fata încăpăţânată şi determinată.
Sunt fata sensibilă; cea care foarte uşor poate fi făcută să zâmbească,
dar şi cea care foarte uşor poate fi rănită.
Sunt veşnica visătoare, dar şi luptătoarea hotărâtă
să îşi îndeplinească visele. Sunt fata matură, dar şi fetiţa care şi-a păstrat "copilul" din suflet. Sunt fata responsabilă, serioasă, organizată, dar şi rebelă, nonconformistă care iubeşte haosul, imprevizibilul, situaţile neaşteptate, acţiunile făcute în urma unui impuls; cea care doreşte să schimbe lumea şi este convinsă că aşa va fi! Sunt fata sinceră şi aştept acelaşi lucru de la tine.
Sunt fata care urăşte ipocrizia şi falsitatea.
Sunt fata care se stresează din cauza unor fleacuri
şsi cea care îşi păstrează calmul
în faţa unei probleme cu adevărat grave.
Sunt fata care regretă unele momente din trecut, dar şi fata care ştie că trecutul a ajutat-o să devină ce este ea azi.
Sunt fata care este mândră de unicitatea ei deşi am momente
când aş vrea să schimb totul.
Sunt fata care iartă, dar nu uită.
Sunt fetiţa care crede în zâne şi în magie.
Sunt fata ciufulită dimineaţa ;
Sunt fata care vrea să fie mereu înconjurată de prieteni.
Sunt fata care poate fi descurajată uşor, dar acest lucru nu prea contează deoarece sunt fata care
nu se dă niciodată bătută. Sunt fata care iubeşte vara. Sunt fata ironică şi bosumflată. Sunt fata dulce şi fata arţăgoasă. Sunt fata capricioasă şi fata bipolară. Sunt fata care nu te poate plictisi, deşi tind – uneori – să fac aceleaşi lucruri.
sunt a ta şi nici nu o stii încă..

Viața de om...

e decembrie în calendar, dar pe străzile orașului se plimbă toamna ce a evadat de la pompe funebre... Nevrând să se declare învinsă împrăștie mii de ciori și o ploaie torențială peste umbrelele multicolore ce se plimbă pe stradă...
Tu, cel care citești aceste rânduri, te-ai gândit vreodată cât valorează o viață de om? NIMIC.
Viața ta încape într-un portmoneu în care ai pus tot  ce te identifică: buletin, poliță de asigurare, card  etc., dar poți fi ușor lipsit de aceste atribute doar printr-o mișcare a unei mâini pricepute, chiar în transportul public, și atunci tu ești nimeni sau mai bine zis NIMIC.
Cu o oră în urmă, o colegă a devenit orfană de mamă... din cauza cuiva care nu a fost atent la trafic sau poate se grăbea să-și revadă familia sau un coleg la o bere, cine știe? cert este că a distrus o familie și acest moment este dureros și chiar pustiitor...
Te-ai gândit cumva că în timp ce îți prepari un sandwich sau îți corectezi manichiura, undeva pe o stradă din acest oraș, cineva a trecut bariera în lumea cea de dincolo și dacă s-a întâmplat nu poți și nici nu se cuvine să spui că a decedat  exact acum, în ajun de sărbători este absurd și chiar stupid. Moartea persoanelor dragi și durerea provocată  nu poate fi amplificată sau diminuată de sărbătorile ce se apropie sau evenimentele culturale, moartea cuiva drag este o tragedie în orice anotimp, pentru că nu există un moment în care durerera cauzată de moartea mamei tale poate trece mai ușor doar din motiv că s-a întâmplat pe 1 aprilie...
Moartea nu respectă nici un anotimp... ea nu ține cont de data din calendar sau de vremea de afară...
Te-ai gândit cât costă viața celor dragi ție?

Niciodată...

Niciodată mama ta nu-ți pare bătrînă, niciodată urâtă și rea, e mai tristă că trec anii, dar e mai blândă în tăcerea ei. Pentru tine, ea, nu e niciodată bolnavă, chiar dacă știi că e pe moarte,  refuzi să recunoști că o vei pierde pentru că nu-ți imaginezi viața fără ea...
Niciodată bunica ta nu este bătrână, chiar dacă are 70 de ani, pentru tine ea e aceeași ca și 15 ani în urmă .E aceeași care îți povestea tot felul de istorii de viață la gura sobei, e aceeași care cocea cele mai gustoase plăcinte cu cireșe amare. Bunica ta e așa dintotdeauna - cu ochi blânzi, cu părul nins de ani, cu glas blajin și întotdeauna doritoare să te cuprindă, să te dezmierde și să le spună tuturor cu mândrie că ești lumina ochilor ei.
Niciodată bunicul tău nu va fi pentru tine suficient de bătrân ca să moară. Chiar dacă are 75 de ani, în ochii tăi  el rămâne la fel  de tânăr și viguros ca și 20 de ani în urmă, este același care culegea cireșe pentru tine când tu nu le puteai ajunge, el e același ca și atunci când ți-a confecționat primul scrânciob, primul tău scrânciob adevărat pe care toată vara îți legănai tristețea și plictiseala de copil.
Niciodată părinții nu sunt prea bătrâni ca să moară...
Doar moartea e aceeași și acum, ca și o mie de ani în urmă, urâtă și fără milă!

A venit toamna... datele termometrului arată temperaturi caniculare chiar dacă e aproape octombrie, poate că e normal să fie aşa? dar oare ce mai este normal în jurul meu? Nu cred că ceea ce se intâmplă cu mine este o viaţă normală, cred că este mult prea mult pentru o singură fiinţă să piardă la 10 ani mama şi la 24 bunica care i-a înlocuit-o.Este mult prea mult să realizezi că nu mai ai acasă nici o femeie căreia poţi să-i spui că ai o migrenă groaznică şi ea să te înţeleagă, pentru că un proverb spune că " un suflet de femeie îl poate înţelege o altă femeie". E greu să înţelegi că nimeni nu o să mai sune de câteva ori pe zi ca să întrebe cum se prepară ceaiul pe care l-am procurat sau la ce oră să bea pastila... poţi oare să nu plângi atunci când intri în casă şi vezi patul gol, pat pe care mă aşezam lîngă ea, cea care nu mai este, şi îi spuneam tot ce mă doare?

De ce sunt tristă? nu sunt... sunt moartă de tristeţe şi m-ar putea înţelege doar acel care şi-a pierdut două mame, doar acel care conştientizează că viitori lui copii nu vor avea o bunică, că în ziua nunţii nu va avea cine să-ţi plângă de dor şi de drag, că de fapt va trebui tu să plângi la mormintele mici, şterse de vreme şi ploi.

Sunt oare tristă, nu... sunt infinit de tristă, ca o ploaie de toamnă ce nu se opreşte din plâns.

Cântec de toamnă

 de Paul Verlaine

Al toamnei cânt,
Viori de vânt
îl plâng topite
Lovindu-mi lin
Sufletul plin
De corzi rănite


Decolorat
Şi sugrumat
Când ora bate
Plângţnd ascult
La vremi de mult
îndepartate

Şi-n vânt mă las
În răul pas
Care mă poartă

Din loc în loc
Acelaşi joc
De frunză moartă