Gânduri de toamnă...

 

În ultimul timp am călătorit mai mult prin centrul ţării, prin sate frumoase, dar pustii, pe hudiţele cărora se plimbă mai multe frunze decât oameni. Mi-au atras atenţia însă casele...Casele vechi şi singure, casele părăsite, care odinioară adăposteau familii. Case, în care s-au născut şi au crescut oameni. În care s-a plâns şi râs şi s-a oftat. Case cu  praguri crăpate ca nişte bătrâne ce s-au umplut de riduri. Case cu geamuri prăfuite, din care nu mai priveşte niciun ochi de copil sau bătrân.

Satele noastre cândva pline de viaţă, acum sunt ca nişte animale bătrâne în prag de moarte... foarte triste. 

Toamna...e mereu aceeaşi şi totuşi diferită. Toamna miroase a frunze de nuc şi struguri, a vin şi tescovină. Toamna aerul de la ţară e îmbibat cu vaporii de alcool de la mustul ce fierbe în butoi, iar cerul pare mai albastru ca niciodată...nu ştiu dacă e din cauza vaporilor de alcool :)

 Mi-e dor de satul de cândva plin de zgomote şi viaţă, plin de oameni şi tractoare ce trec pe drum la fiecare jumătate de ceas. Mi-e dor de satul adormit în zăpuşeala vierii ce se trezeşte spre seară ca un furnicar, când toţi ţăranii îşi mută familia pe deal, iar seara vin acasă obosiţi, dar cu încă destule puteri să îngrijească toate orătăniile din ogradă...

De fapt, mi-e dor de voi.