marți, 9 noiembrie 2010

Prime Fm.......sau cum să iei ţeapă la "angajare"


 Trăia odată o fată obişnuită, studentă în anul 3 la jurnalism şi care credea în succesul unei angajări de vis în cadrul unui post de radio glamouros din Chişînău.
Cred că aşa am să le povestesc eu cândva nepoţilor mei ceea ce mi s-a întâmplat la aşa zisa "angajare" la Prime Fîmî.
Deoarece suntem la facultatea de jurnalism iar noutăţile ne înconjoară mereu, sau mai bine zis le vânăm mereu, panoul de  informaţii de la decanat este epicentrul micului univers de ştiri de pe holul FJŞC-îului.
În timp ce parcurgeam cu privirea panoul, în căutarea fermecatului anunţ că a venit bursa pentru luna curentă, m-am pomenit că citesc ceva despre un casting de voce la Prime Fm, scris cu caractere foarte mici. Dar mă rog, o vorbă spune că cine vrea vede şi înţelege ceea ce alţii nu văd şi nu observă.

 La ora 14:00 eram la sediul postului de radio, situat undeva pe strada Pârcălab. Exact în mijlocul capitalei noastre mioritice.  La facultate ne-au învăţat că amplasarea unei instituţii contează foarte mult, dacă e să vorbim mai pe şleau, asta vorbeşte despre portofelul şefului şi posibilităţile lui financiare.
Ok, mi-am zis. În mod normal mai eram vreo 20 de domnişoare dornice să devină vocea radioului de la rubrica de ştiri.

 După vreo 20 de minute de aşteptare, ceea ce pentru un jurnalist este foarte mult, au coborât de la etaj, sau mai bine zis din Panteonul vedetelor autohtone, doi tineri şi bravi dj. Ne zâmbesc pe sub mustăţi şi mi se pare că au o veselie un pic exagerată, asta însă nu m-a împiedicat să aştept cuminte proba de voce. 
Cine urcă prima? întreabă unul din dj, s-a oferit o domnişorică, care la drept vorbind avea vreo 2 metri numai de picioare şi era normal că ea a venit să cucerească tot ce se putea. A urmat a doua, a treia, şi tot aşa.
Curiozitatea feminină împingea fetele care aşteptau afară să le întrebe pe cele care ieşeau de la casting despre ce este vorba.
-ei bine, spune o domnişoară schimbată evident la faţă, o să trebuiască să luaţi o poyzţie cât sepoate de sexy şi să rostiţi cu un glas senzual  nişte cuvinte de genul  neidentificabil,hippopotomonstrosesquippedaliophobia,Sternocleidomastoidian,
ELECTROGLOTOSPECTROGRAFIE,DIFOSFOPIRIDINNUCLEOTIDPIROFOSFATAZa, şi toate neamurile de genul acesta, pe care trebuia să le citeşti cu un ritm ameţitor în faţa camerei de luat vederi( atenţie!!! la probă de voce pentru radio se filma de fapt cu totul altceva).


 Cică Prime-ul lansează un nou proiect "culcată pe canapea" despre care nu ni s-a povestit nimic. Dornice să se angajeze şi să nu mai depindă de părinţi fetele au trecut peste toate emoţiile şi au rostit în faţa camerei cu cât mai corect posibil cuvintele puse în faţă. Ideea era că trebuia să adopţi un ton agresiv, vesel sau senzual când citeai fantasmagoriile astea.

Am trecut şi eu, am încercat din răsputeri să corespund, să fiu cât mai convingătoare prin tonul pe care mi l-au impus să vorbesc în faţa camerei.

Peste o jumătate de oră aşteptaţi rezultatele. Mi s-a părut totuşi ciudat, nu ni s-au luat nici nume, nici date de contact, nimic.

Pentru doar 10 minute a trebuit să plec, evident ca să revin şi să aflu cine este fericita. La întoarcere am avut mai mult decât un şoc în faţa uşei de la intrare încuiată şi nici ţepenie de studente.

 Am rămas oarecum confuză. O sun pe una dintre colegele mele care a fost la "casting" s-o întreb unde sunt toţi........şi ce credeţi, colega mea avea un râs isteric din care am înţeles că a fost o farsă şi că duminică o să ne arate la emisiunea de la Prime Tv Salutare Naţiune. 
Nu pot să explic ce senzaţie am avut, dar totuşi am rămas cu sentimentul că şi-a bătut cineva joc de mine....sincer. La aşa ceva chiar nu m-am aşteptat. Şi când mă gândesc cât de naivi suntem noi tinerii absolvenţi din ziua de astăzi care sperăm să ne angajăm după terminarea facultăţii şi să nu mai depindem de nimeni. De fapt, fraţilor, ni se râde în nas şi încă foarte pe faţă...

Aveţi grijă unde mergeţi să participaţi la casting, nu de alta, da' satul arde şi baba se piaptănă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu