L-aş iubi pentru că n-ar avea nimic din bărbatul ideal pe care îl
visam cu ani în urma… Nu ar fi cel mai frumos şi nici cel mai râvnit,
dar la braţul lui m-aş simţi eu cea mai frumoasă şi mai invidiată femeie
din lume. L-aş iubi pentru că nu este perfect, dar este perfect
pentru mine şi alături de el viaţa ar fi mai frumoasă decât mi-aş fi
imaginat-o vreodată. L-aş iubi pentru felul în care mă înveleşte noaptea
şi pentru că îmi lasa ultimul fursec dimineaţa. L-aş iubi pentru
pasiunea pe care o pune în tot ceea ce face, pentru ambiţia lui şi aş fi
mândră că sunt iubită de un bărbat ca el. L-aş iubi pentru că ar iubi
la mine lucruri pe care eu nu le-am văzut niciodată, nimicuri pentru
care nu m-a mai iubit nimeni până atunci…frumuseţea mea ar fi în ochii
lui. Aş fi recunoascatoare vieţii pentru că l-am întâlnit şi le-aş
mulţumi oamenilor care m-au făcut să plâng în drumul meu spre el…aş
înţelege “De ce?” şi m-aş uita în urmă zâmbind. L-aş iubi pentru că
iubirea lui m-ar face să fiu mai bună. L-aş iubi şi iubirea lui mi-ar fi
de ajuns.
L-aş iubi pentru că nu m-ar lăsa
să fac întotdeauna ce vreau…nu mi-ar spune “cum vrei tu”, “unde vrei
tu”, “cum crezi tu” şi nu i-ar fi teamă să-mi spună “nu”. L-aş iubi
pentru că ar fi cel mai aspru critic al meu şi pentru că alături de el
aş deveni zi de zi un om mai bun şi mai femeie. L-aş iubi pentru că
alături de el lumea ar fi mai frumoasă…nu mi-ar mai păsa că în jur
oamenii sunt răi, mincinoşi, prefăcuţi şi aş trece zâmbind prin viaţă.
L-aş iubi pentru că după cea mai urâtă zi, odată ajunsă în braţele lui
aş simţi că toate trec… L-aş iubi pentru că mă ia de mână atunci când
mergem pe stradă şi mă ţine strâns în braţe atunci când altcineva se
uită după mine. L-aş iubi pentru că mă mângâie pe păr şi mă sărută pe
frunte…pentru că îi e drag copilul din mine şi iubeşte femeia care sunt.
Alături de el mi-ar fi teamă de
fericire. L-aş iubi cu teamă că visul s-ar putea termina şi aş simţi o
strângere de inimă la gândul că poate într-o zi el n-o să mai fie lângă
mine. M-aş gândi cu groază că iubirea nu se cumpără, dar se plăteşte
scump şi că marea fericire de azi ar putea fi suferinţa de mâine. Dar
l-aş iubi atât de mult, încât nu mi-ar păsa dacă a doua zi m-ar distruge…l-aş iubi şi aş şti că nu ar face asta.
L-aş iubi, dacă l-aş găsi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu