Mirosul de prăjituri de la patiseria lui Petrică de pe Copou mă salută într-o miniuată după-amiază de octombrie. E frig... mirosul ce umple strada mă încălzește și mă înviorează un pic.
Un tramvai grăbit urcă spre parcul Copou pe șinile aliniate frumos, ai impresia că în acest oraș oamenii au tot timpul din lume. Stau în parc, joacă șah, table sau remi( un joc tradițional românesc).
Doamnele îmbracate elegant, obligatoriu cu pălărioare asortate își plimbă plictisite cățelul, care e la fel de înaintat in ani ca și stăpâna.
E minunat acest oraș, îl iubesc chiar...
De la geamul meu se deschide o imagine ce te lasă fără respirație. Tot orașul e la picioarele mele, se vede orice stradă până hăt departe în Bularga.
Am o nostalgie ce mă apasă.
Am vizitat liceul la care am învățat și mi-a părut rău că nu mai sunt liceană. Dirigintele meu a întinerit și arată chiar mai bine, asta de când am absolvit noi liceul.
E minunat aici, nu vă pot spune foarte multe. Trebuie să vedeți acest oraș și sunt sigură că vă ve-ți îndrăgosti de el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu