A venit toamna... datele termometrului arată temperaturi caniculare chiar dacă e aproape octombrie, poate că e normal să fie aşa? dar oare ce mai este normal în jurul meu? Nu cred că ceea ce se intâmplă cu mine este o viaţă normală, cred că este mult prea mult pentru o singură fiinţă să piardă la 10 ani mama şi la 24 bunica care i-a înlocuit-o.Este mult prea mult să realizezi că nu mai ai acasă nici o femeie căreia poţi să-i spui că ai o migrenă groaznică şi ea să te înţeleagă, pentru că un proverb spune că " un suflet de femeie îl poate înţelege o altă femeie". E greu să înţelegi că nimeni nu o să mai sune de câteva ori pe zi ca să întrebe cum se prepară ceaiul pe care l-am procurat sau la ce oră să bea pastila... poţi oare să nu plângi atunci când intri în casă şi vezi patul gol, pat pe care mă aşezam lîngă ea, cea care nu mai este, şi îi spuneam tot ce mă doare?

De ce sunt tristă? nu sunt... sunt moartă de tristeţe şi m-ar putea înţelege doar acel care şi-a pierdut două mame, doar acel care conştientizează că viitori lui copii nu vor avea o bunică, că în ziua nunţii nu va avea cine să-ţi plângă de dor şi de drag, că de fapt va trebui tu să plângi la mormintele mici, şterse de vreme şi ploi.

Sunt oare tristă, nu... sunt infinit de tristă, ca o ploaie de toamnă ce nu se opreşte din plâns.