Niciodată...

Niciodată mama ta nu-ți pare bătrînă, niciodată urâtă și rea, e mai tristă că trec anii, dar e mai blândă în tăcerea ei. Pentru tine, ea, nu e niciodată bolnavă, chiar dacă știi că e pe moarte,  refuzi să recunoști că o vei pierde pentru că nu-ți imaginezi viața fără ea...
Niciodată bunica ta nu este bătrână, chiar dacă are 70 de ani, pentru tine ea e aceeași ca și 15 ani în urmă .E aceeași care îți povestea tot felul de istorii de viață la gura sobei, e aceeași care cocea cele mai gustoase plăcinte cu cireșe amare. Bunica ta e așa dintotdeauna - cu ochi blânzi, cu părul nins de ani, cu glas blajin și întotdeauna doritoare să te cuprindă, să te dezmierde și să le spună tuturor cu mândrie că ești lumina ochilor ei.
Niciodată bunicul tău nu va fi pentru tine suficient de bătrân ca să moară. Chiar dacă are 75 de ani, în ochii tăi  el rămâne la fel  de tânăr și viguros ca și 20 de ani în urmă, este același care culegea cireșe pentru tine când tu nu le puteai ajunge, el e același ca și atunci când ți-a confecționat primul scrânciob, primul tău scrânciob adevărat pe care toată vara îți legănai tristețea și plictiseala de copil.
Niciodată părinții nu sunt prea bătrâni ca să moară...
Doar moartea e aceeași și acum, ca și o mie de ani în urmă, urâtă și fără milă!