Octombrie...

nu cred că a venit timpul depresiei, dar când vezi că totul în jur se transformă şi devine tot mai palid, şi mai ales că tu, ca un autotştiutor ştii ce va urma, îţi vine să plângi.

Octombrie...

e timpul când ai ultima posibilitate să priveşti înapoi la tot ce a trecut, să tragi aer în piept şi să intri în tunelul plin de ceaţă şi frig ce vine dincolo de filele din calendar, dicolo de...

Octombrie...

luna sărbătorilor şi a bucuriei, a belșugului, şi totuşi este luna tristeţii. Nimeni nu ştie ce va fi la celălalt octombrie... câţi vom ajunge şi cîţi ne vom rătăci pe căile vieţii.

Octombrie...

mormintele voastre stau liniştite şi cuminţi, aliniate atent de mâna morţii se vor acoperi cu dor şi frunze roşii, iar voi veţi rămâne tăcute şi pasive fără ca să- mi spuneţi ceva, măcar un cuvânt...

cât mi-e dor de voi...

Octombrie...

lasă-mi o rază de soare să pot găsi drumul prin coridoarele iernii, negre şi sumbre, reci şi îngheţate spre dincolo de tot ce e mort şi absent.

Octombrie...

suntem aceeaşi şi totuşi alţii, la fel ca şi frunza, ce plânge pe-aleea murdară.