Tudor Arghezi - Niciodată Toamna...

 

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă

Sufletului nostru bucuros de moarte.

Palid aşternut e şesul cu mătasă.

Norilor copacii le urzesc brocarte.

 

Casele-adunate, ca nişte urcioare

Cu vin îngrosat în fundul lor de lut,

Stau în tarmu-albastru-al râului de soare,

Din mocirla cărui aur am băut.

 

Păsările negre suie în apus,

Ca frunza bolnav-a carpenului sur

Ce se desfrunzşte, scuturând în sus

Foile, -n azur.

 

Cine vrea sa plânga, cine să jelească

Vie să asculte-ndemnul nenţeles,

Si cu ochii-n facla plopilor cerească

Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.